Parastasul de 1 an și tot ce este bine de știut despre acesta.
Odată ce viața unei persoane importante pentru noi se încheie, în cele ce urmează, avem nevoie să ne mobilizăm pe cât de mult posibil pentru a realiza fiecare parastas în memoria persoanei decedate. Parastasul trebuie realizat la 3 zile, 40 de zile, 3 luni, 6 și 9 luni, însă cel mai important este cel de la 1 an. Bineînțeles, asta nu înseamnă că celelalte parastasuri pe care trebuie să le organizăm sunt mai puțin semnificative, însă este bine de menționat că parastasul de 1 an include mult mai multe sarcini de efectuat decât celelalte.
Parastasul de 1 an și slujba de la locul de veci
Atunci când te afli în apropierea perioadei în care se împlinește 1 an de când o persoană dragă ție a decedat, trebuie să iei de îndată legătura cu preotul, pentru a pune la punct toate detaliile. Ca la orice alt parastas, trebuie să mergi la Biserică, iar ulterior, la locul de veci pentru a putea fi susținută slujba. Principalele lucruri ce sunt necesare la locul de veci atunci când este făcut parastasul de 1an sunt: coliva, vinul, lumânarea, tămâie și cărbune, un vas de apă curat și busuioc.
Toate aceste obiecte vor fi folosite de către preot, pe tot parcursul slujbei pe care o va ține la locul de veci al persoanei decedate. Tot în cadrul parastasului de 1 an poate fi înlocuită crucea de lemn, dacă acest lucru nu s-a întâmplat deja la parastasul celor 40 de zile de la trecerea în neființă. În locul crucei de lemn se poate pune un monument funerar sau o cruce din marmură, spre exemplu.
Pentru a înlocui crucea de lemn este nevoie să iei legătura cu firma de servicii funerare non stop București, care te poate ajuta în prealabil. Îți poate oferi consultanță funerară pentru ca tu să analizezi cu atenție care sunt variantele pe care le ai, iar după ce iei decizia așa cum crezi tu că se cuvine, inscripționarea acesteia poate fi realizată conform dorințelor și cerințelor tale.
Ce trebuie să dai de pomană la parastasul de 1 an?
După ce este realizată slujba la locul de veci al persoanei decedate, urmează momentul în care trebuie să împarți acele pachete ce au fost deja sfințite de către preot. Pachetele includ diferite obiecte și alimente, în funcție de perioada în care este realizat parastasul. Per total, pachetele trebuie să includă în mod esențial și o farfurie, un pahar, o furculiță sau linguriță și o lumânare.
Indiferent că alegi să cumperi alimentele deja făcute direct din magazin sau că alegi să le gătești tu acasă, ideal este să se respecte perioada în care este efectuat parastasul, dacă este o perioadă de post sau de dulce. Tot la parastasul de 1 an, conform tradițiilor și obiceiurilor românești, este nevoie să îmbraci o persoană. Rămâne la aprecierea ta cine este această persoană, însă trebuie să îi cumperi accesorii vestimentare, totul în cinstea și în memoria persoanei decedate.
Hainele pe care le-ai cumpărat, de la încălțăminte până la îmbrăcăminte, trebuie să fie mai întâi sfințite de preot, în cadrul Bisericii. Ulterior, pot fi împărțite. De asemenea, pot fi date spre pomană inclusiv diferite obiecte de uz casnic, însă este bine de menționat că rămâne totul la alegerea ta.
Deși știm că va veni și acest moment, parastasul de 1 an poate trezi și poate scoate la suprafață foarte multe sentimente și gânduri, fiindcă este momentul în care ne dăm seama cât timp a trecut de când persoana dragă nouă a trecut în neființă. Pentru că este un parastas important, apelează cu încredere la servicii funerare non stop București, pentru că îți pot pune la dispoziție toate accesoriile funerare de care ai nevoie, de la lumânările funerare, până la noua cruce pentru locul de veci a persoanei care a trecut în neființă.