Doliu: Ce nu trebuie să faci în perioada acestuia? Care sunt acele reguli pe care trebuie să le respecți, ce datează de secole întregi? Iată mai multe informații!
Atunci când vine vorba despre doliu și despre purtarea acestuia, este bine de știut că semnificația lui aparte reflectă cu certitudine mâna de ajutor pe care i-o putem oferi sufletului persoanei care a trecut în neființă. Mai ales în primele 40 de zile, doliul are o semnificație aparte, pentru că, în tot acel timp, sufletul persoanei dragi nouă își așteaptă Marea Judecată, iar doliul purtat de noi poate fi acea mână de ajutor de care are nevoie pentru a ajunge într-un loc mai bun.
Chiar dacă se spune că doliul se poartă doar în suflet, adevărul este că purtarea acestuia face parte din acele tradiții și obiceiuri ce datează de secole întregi. Doliul include purtarea hainelor negre, rugăciunile și aprinderea candelelor în memoria persoanei decedate, iar la fel de bine, există anumite lucruri pe care nu trebuie să le facem în acest parcurs. Deși purtarea doliului este o alegere personală, pe care fiecare persoană are dreptul să o facă, cunoașterea acelor lucruri ce nu sunt recomandate să fie aplicate în respectivele momente trebuie să fie cunoscute.
Pentru a afla și mai multe informații despre doliu, te invităm să rămâi alături de noi. Chiar dacă nu ne dorim vreodată să fie nevoie să citim astfel de informații și să purtăm doliu pentru o persoană atât de importantă pentru noi, uneori viața ne pune în această ipostază, prin cursul său natural ce nu poate fi împiedicat, iar adaptarea ne poate fi de folos în acele momente copleșitoare.
De ce purtarea doliului este importantă?
Atunci când vine vorba despre doliu, este bine de știut că acesta face parte din acele tradiții și obiceiuri ce datează de secole întregi. Doliul este o metodă pe care o avem pusă la dispoziție pentru a ne exprima suferința și pierderea pe care tocmai am avut-o. Purtarea doliului poate fi un ajutor pe care i-l putem oferi sufletului persoanei decedate, iar mai mult de atât, este o metodă pe care o putem accesa întocmai pentru ca amintirea sa să fie ținută în viață.
După ce survine decesul unei persoane, căutăm diferite metode pentru a-i ține în viață amintirea și pentru a i-o cinsti, iar purtarea doliului ne poate ajuta din acest punct de vedere. Este bine de menționat că doliul nu este doar o formă de respect pe care i-o acordăm persoanei decedate, ci și un mod de a le transmite oamenilor din jurul nostru că trecem printr-un moment dificil și că am aprecia dacă ne-ar trata cu mai multă răbdare și înțelegere. Mai ales atunci când pierderea pe care o suferim este un subiect sensibil, despre care nu vrem să discutăm sau despre care nu ne dorim să dăm prea multe detalii, purtarea doliului ne apără de diferite conversații și ne scapă de acele diferite explicații pe care ar fi trebuit să le dăm, pentru că situația este deja de la sine înțeleasă.
Ce nu trebuie să faci în perioada doliului?
Așa cum am menționat deja, purtarea acestui doliu este o alegere pe care fiecare persoană are dreptul personal de a o face sau nu. Tradițiile și obiceiurile ce datează de secole întregi ne recomandă în tot acest timp să optăm pentru purtarea doliului, având în vedere semnificația sa aparte. Este bine de știut că, dacă optăm pentru purtarea doliului, există anumite lucruri pe care nu le putem face, cel puțin în primele 40 de zile de la deces. Iată care sunt:
- Bărbații nu trebuie să se bărbierească;
- Petrecerile cu muzică și atmosfera destinsă trebuie să fie evitate;
- Hainele indecente sau stridente trebuie să fie excluse.
Acestea fiind spuse, este bine de știut că, în orice moment al zilei sau al nopții avem nevoie de ajutor, firma de servicii funerare non stop București stă la dispoziția noastră. Profesionalismul acestei firme și experiența lor îndelungată se va sesiza cu ușurință în colaborarea pe care o vom avea, pentru că echipa care va fi alături de noi la fiecare pas va fi atentă la nevoile și dorințele noastre, astfel, încercând să găsească acele soluții care sunt cele mai potrivite și care să ne satisfacă în totalitate necesitățile și dorințele. Tot ce trebuie să facem este să-i contactăm cu încredere, pentru că ajutorul pe care ni-l pot oferi este unul de necontestat și este unul pe care îl merităm.