Ce este bine de știut, înainte de a organiza sau de a merge la un priveghi? Care sunt cele mai importante accesorii funerare, care nu trebuie să lipsească? Iată mai multe informații!
Depunerea la capelă este una dintre cele mai importante proceduri ce trebuie să fie respectate după ce survine decesul unei persoane importante pentru tine. În acest fel, atât tu, cât și persoanele care doresc, pot veni să-și ia rămas bun de la acea persoană pe care au îndrăgit-o în de-a lungul vieții sale.
Un lucru bine de știut despre depunerea la capelă se referă la faptul că aceasta este o procedură ce datează de secole întregi și face parte dintre acele tradiții și obiceiuri aduse de Biserica Ortodoxă creștină. Dacă la început, priveghiul era realizat la domiciliul persoanei decedate, în zilele de astăzi, acest priveghi se face la capela Bisericii pentru care familia îndoliată optează. Bineînțeles, acest lucru nu înseamnă că acest priveghi nu poate fi susținut chiar și acum de acasă, pentru că acesta există și se practică încă și în zilele noastre, în diferite regiuni ale țării.
Fie că vorbim despre acel priveghi la capelă, fie că vorbim despre priveghiul ce este realizat la domiciliul familiei care suferă o pierdere, cert este că sunt anumite obiecte și accesorii funerare ce nu trebuie să lipsească. Aceste obiecte funerare fac și ele parte din tradițiile și obiceiurile ce datează de secole întregi, iar astfel, putem înțelege că importanța lor este una aparte, mai ales datorită semnificației și simbolisticii pe care o au și pe care o exprimă.
Chiar dacă nu ți-ai fi dorit să fie nevoie să te interesezi despre acest subiect, pentru că nimeni nu s-a născut pregătit să piardă o persoană semnificativă, în acele momente este important să te mobilizezi atât cât poți, pentru că sunt foarte multe decizii care nu pot fi amânate. Așa cum am menționat deja, nimeni nu s-a născut pregătit, iar mai bine spus, nimeni nu trebuie să depășească singur toate acele clipe, motiv pentru care poți lua în calcul cu încredere suportul și ajutorul pe care îl poți primi din partea firmei de servicii funerare non stop București.
Experiența pe care firma de servicii funerare non stop București o are este una demnă de apreciere, pentru că, orientată fiind către nevoile și dorințele tale, va reuși să te îndrume corespunzător și să îți pună la dispoziție cele mai potrivite variante alternative pentru tine. O echipă trimisă de această firmă va reuși să-ți ofere suportul pe care îl meriți, pentru că va fi alături de tine în fiecare moment.
Și pentru că documentarea este relevantă în acele momente crunte, în cele ce urmează, vom discuta despre principalele accesorii funerare ce nu trebuie să lipsească de la capelă.
Accesorii funerare necesare pentru priveghi
Primul accesoriu ce nu trebuie să lipsească de la priveghi se referă la lumânarea funerară. Încă de secole întregi, fiecare om care venea să-și ia rămas bun de la o persoană care a trecut în neființă, aducea, înainte de toate, o lumânare sau o candelă pe care s-o aprindă la capul acesteia. Aprinderea candelelor și lumânărilor este posibilă inclusiv după ce are loc înmormântarea propriu zisă, la locul de veci al persoanei care își face somnul de odihnă, pentru că este un simbol al credinței și al speranței.
Lumânarea funerară sau aceste candele ce pot fi aprinse la priveghiul unei persoane reflectă chiar și ”mâna de ajutor” pe care i-o putem acorda sufletul acesteia. Până în cea de-a 40-a zi, sufletul său se plimbă prin toate locurile importante și vizitează acele persoane pe care le-a îndrăgit pe parcursul vieții sale, pentru ca, în cea de-a 40-a zi, să aibă loc Marea Judecată.
Atunci când are loc Marea Judecată, sufletul persoanei care a trecut în neființă află dacă va putea păși sau nu în Împărăția Domnului, motiv pentru care, rugăciunile și lumânările pe care le aprindem pentru sufletul ei în această perioadă sunt importante și au o semnificație aparte, reflectând speranța pe care o purtăm, că va ajunge într-un loc mai bun în cele din urmă.
În aceeași ordine de idei, un alt accesoriu funerar ce nu trebuie să lipsească de la priveghi se referă la coroana funerară. Coroana funerară este o metodă de a arăta respectul pe care l-am purtat persoanei decedate și pe care îl purtăm în continuare, dincolo de încheierea vieții sale, iar la fel de bine, poate fi o metodă de a-i transmite familiei sale suportul nostru necondiționat.
Pentru a alege acea coroană funerară care este potrivită și care să transmită ceea ce dorești să transmiți, apelează cu încredere la firma de servicii funerare non stop București. Aceasta va reuși să-ți ofere recomandările potrivite, în consens cu dorințele și nevoile tale, în urma serviciului de consultanță funerară, pe care ți-l poate oferi în termen scurt. Este bine de știut că firma de servicii funerare non stop București poate fi alături de tine și atunci când este nevoie să achiziționezi obiectele și accesoriile funerare necesare pentru priveghi, pentru că pachetele funerare pe care ți le pot pune la dispoziție includ majoritatea lucrurilor ce nu trebuie să lipsească în acel moment mai puțin plăcut al vieții tale.