Ce este bine de știut despre înmormântarea din Postul Crăciunului? Care este întregul demers și care sunt lucrurile ce trebuie să fie respectate? Iată mai multe informații care te-ar putea interesa!

Deși nu ne dorim, adevărul este că tocmai acest curs natural pe care viața îl are ne poate aduce în orice moment în această situație, în care suferim o pierdere a unei persoane care a avut o însemnătate aparte pentru noi. În orice moment al vieții are loc acest eveniment, durerea pe care ajungem să o trăim este copleșitoare, însă, fără îndoială, avem nevoie să ne mobilizăm și să ne adaptăm.

Este bine știut că, după ce survine decesul unei persoane, foarte multe proceduri urmează să aibă loc. Implicit, foarte multe decizii trebuie să fie implementate de către persoanele responsabile, decizii ce nu suportă amânare și fără de care nu s-ar putea duce până la bun sfârșit toate acele etape ce trebuie să aibă loc.

Așa cum am spus anterior, sunt anumite decizii care nu suportă amânare, și mai important de atât, timpul pe care îl avem la dispoziție în acele clipe este destul de limitat. Deși ne-am dori ca această situație să nu existe și deși ne-am dori ca timpul să se oprească în loc, adevărul este că timpul merge înainte și fără voia noastră, și tocmai de aceea este important să ne regăsim forțele.

După ce survine decesul unei persoane, priveghiul, înmormântarea sau și parastasul sunt primele etape fundamentale, ce trebuie să fie respectate. Având în vedere importanța pe care aceste etape o au, putem înțelege de ce trebuie să ne îndreptăm atenția către acele obiecte sau accesorii funerare de care urmează să avem nevoie. Bineînțeles, atunci când vorbim despre implementarea și respectarea acestor etape în Postul Crăciunului, sunt anumite informații pe care ar fi bine să le cunoaștem. Rămâi alături de noi pentru a le afla!

Înmormântarea în Postul Crăciunului

Atunci când vine vorba despre înmormântarea ce are loc chiar în Postul Crăciunului,  este bine de știut că mâncarea de la parastas și acele pachete care se împart trebuie să fie de post. Preparatele trebuie să fie date de pomană doar după ce are loc înmormântarea, acesta fiind și primul parastas ce trebuie să fie realizat, în cea de-a treia zi de la momentul din care a survenit decesul.

Pentru mâncarea și pachetele de la parastas de post se pot lua în considerare sarmalele din orez sau cele cu păsat, fasolea bătută, cartofii țărănești, clătitele sau gogoșile de post și nu numai. Alături de aceste preparate, pachetul ce este dat după înmormântare de pomană trebuie să conțină o lumânare, un pahar, un bol sau o farfurie  și o furculiță sau linguriță. Un lucru care nu trebuie să fie exclus în Postul Crăciunului este că nu este recomandat să fie realizate aceste parastase după data de 20 decembrie, motiv pentru care, este recomandat fie să fie făcute mai devreme de atât, fie mai târziu, începând cu data de 7 ianuarie.

În această privință, este recomandat ca fiecare persoană să se consulte cu preotul care îi va fi alături în această perioadă, cu scopul de a-i oferi acele informații de care are nevoie și pentru a o îndruma corespunzător. Un alt  lucru bine de știut este că în ziua de Crăciun nu poate avea loc nicio înmormântare, conform tradițiilor și obiceiurilor evidențiate de Biserica Creștină Ortodoxă.

Și dincolo de toate aceste aspecte, restul etapelor sau demersurilor necesare se pot desfășura normal, așa cum tradițiile și obiceiurile ne învață. Și mai ales, dacă ai nevoie de suport în această perioadă dificilă, ține cont că poți apela la firma de servicii funerare non stop București. Personalul acestei firme va avea grijă ca toate nevoile și dorințele pe care le transmiți să fie respectate, și mai mult de atât, îți va oferi recomandările de care ai nevoie.